Pavilioanele Ihlamur sunt situate în Valea Ihlamur, amplasate între dealurile Beşiktaş, Yıldız şi Nişantaşı. Din punct de vedere istoric, din secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea, această zonă a servit ca un loc popular pentru excursii în țară. Valea, împodobită cu platani și tei, era umbrită de pârâul Fulya.

Origini și dezvoltare

Partea inferioară a văii, care include Pavilioanele Ihlamur, a fost inițial deținută de Hacı Hüseyin Agha, administratorul șantierului naval imperial în timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea (1703-1730). Ulterior, a devenit proprietatea statului și a fost transformată în grădină imperială. Marcajele istorice, cum ar fi pietrele de tir cu arcul din valea superioară, indică faptul că sultanul Selim III (1789-1807) și sultanul Mahmud II (1808-1839) au organizat concursuri de tir cu arcul în această zonă.

Transformările sultanului Abdülmecid

Sub sultanul Abdülmecid (1839-1861), a treia parte a văii a fost cultivată și proiectată ca „Grădina de conversație”. Între 1848 și 1855, el a înlocuit modestul pavilion menționat de poetul francez Lamartine cu două noi pavilioane, redenumind zona „Nüzhetiye”, care înseamnă „ușurare, prospețime, bucurie și fericire”.

Utilizări ulterioare și semnificație istorică

În timpul domniei sultanului Abdülaziz (1861-1876), grădina imperială a găzduit diverse distracții și meciuri de lupte, rămânând o locație preferată pentru sultanii următori și familiile lor. După proclamarea Republicii, Pavilioanele Ihlamur au fost transferate la Municipiul Istanbul în 1951 și au găzduit Muzeul Tanzimat (Reorganizare).

În 1966, Pavilioanele Ihlamur au fost alocate Palatelor Naționale și, în urma unei amenajări extinse, au fost deschise publicului ca muzeu în 1985, prezentându-și mobilierul original.

Pavilioanele: Ceremonial și Suita

Pavilioanele Ihlamur constau din două structuri principale:

Pavilionul Ceremonial: Acest pavilion a servit drept birou și zonă de recepție a sultanului. Este o minune arhitecturală cu un hol de intrare, două camere laterale, o scară în stil baroc și decorațiuni complicate în relief. Interiorul are un decor în stil occidental, preferat de palatele otomane din secolul al XIX-lea, cu mobilier și mobilier european completând designul.

Pavilionul Urmației: Acest pavilion a fost desemnat pentru anturajul și familia sultanului. Arhitectura sa tradițională include o cameră centrală asemănătoare unui hol, înconjurată de camere de colț, cu pereți împodobiți cu stucaturi care imit marmura în diferite culori.

Ambele pavilioane au fost folosite în principal pentru excursii de o zi de către sultani și pentru a distra demnitarii străini, reflectând amestecul de utilizare personală și oficială în timpul lor.